Barcelona trebuie retrasă
Serios, am mai spus asta, Barcelona trebuie retrasă din toate competiţiile. Aşa nu se mai poate, ăştia îşi bat joc de fotbal, de meciuri, de noi toţi până la urmă, câştigă tot, joacă bâza la metru pătrat, Messi, Xavi şi Iniesta croşetează la greu, alde Fabregas şi compania dansează una într-una cu plasele adverse, în timp ce superiorul Guardiola desenează inutil în spaţiul tehnic cu gesturi largi.
Băieţii ăstia blau-grana ar trebui itineraţi, plimbaţi de colo-colo pe stadioanele lumii, pe la seminarii şi alte înfăţişări, dar nicidecum lăsaţi din greşeală prin vreo confruntare oficială că iese de rău. Poate cel mult să joace hors concours aşa demonstrativ cu câştigătoarele diverselor cupe, supercupe sau superligi, egal. Şi da, echipei adverse i se poate permite să dea un gol for în chiar primul minut de joc de dragul suspansului controlat.
Păcat de muritorii de rând gen Mourinho, băiat cu capacităţi bune dealtfel, care sunt puşi în situaţia jenantă de a se agita/consuma/dispera prin partide inutile şi a fi obligaţi să-şi bage gâtul în ghilotina extratereştrilor şi asta în văzul a măcar vreo 200 de milioane de curioşi. Păi ?
If you enjoyed this post, please consider to leave a comment or subscribe to the feed and get future articles delivered to your feed reader.



Xabi nu joaca la Barcelona. Jucatorul cu numarul 6 se numeste Xavi (Xavier Hernández i Creus). Multumesc !!
Mulţumesc Rominho, ai perfectă dreptate, am greşit şi am corectat. Te mai aştept cu comentarii pe blog!
Nu am vrut sa sune aiurea comentariul meu. Stiu ca a fost o eroare de editare. Toti gresim.. tastatura ne joaca feste..eu apreciez la fel ca tine cand cineva bine intentionat ma corecteaza.Spor Maxim !!
Rominho:
)) multumesc.