DanOlteanu.ro

sport şi alte chestii tovărăşeşti

Get Adobe Flash player
  • Home
  • Contact
  • Despre mine

Cum ar fi asta, să fiu din nou în clasa 9-a ?

Posted at January 4, 2012 // Proiecte / Campanii

Acum că tot stăm degeaba în faţa sobei, şemineului sau a radiatorului electric (după posibilităţi :) ), degeaba în sensul că e încă un fel de vacanţă de iarnă, însă frigul şi zăpada cu poezia ei cu tot se lasă aşteptate, am primit o leapşă de la Chinezu care nici mai mult nici mai puţin m-a trimis înapoi la şcoală ! Toată provocarea a pornit de la Gabriel care băiat bun fiind s-a gândit să creeze un val de idei numai bune de preluat de către actualii sau viitorii liceeni şi ne-a invitat să cugetăm despre “Cum este să fii în clasa a noua?”.

Pfoioioi / Liceenii !

Nu am stat prea mult pe gânduri mai ales că fetele mele încadreză clasa a 9-a, Daria fiind în a 8-a şi se pregăteşte de examen, iar Alma e deja Domnişoară cu pretenţii şi fiţe de a 10-a. Exerciţiul e mişto dacă mă gândesc la timpurile foarte diferite în care am prestat eu la liceu.

Aşadar scurt şi la obiect, dacă aş merge din nou în clasa a 9-a:

  1. În plan şcolar, aş da importanţă mărită materiilor care se suprapun pasiunilor mele şi drumului ce l-aş alege spre facultate, iar la acestea aş forţa excelenţa, cu lucrări, cu prezentări, cu olimpiade, chestii d-astea, care m-ar poziţiona către o recunoaştere şi un nivel de competenţă cât mai performant.
  2. Neapărat aş învăţa încă o limbă străină alături de Engleză, pe care să mi-o perfecţionez până la nivel de certificări, iar dacă ar fi să pot alege aş marşa pe Germană că deh, ora exactă în Europa se dă la Berlin (cârcotaţii m-ar trimite la limba Mandarină/Chineză, însă cu ăia e mai greu).
  3. Aş alege, dacă nu voi fi făcut asta în clasele gimnaziale, un sport de echipă pe care să-l practic în mod organizat, iar la capitolul ăsta tot baschetul rămâne favorit J şi asta nu numai pentru sănătate, aspect, ci mai ales pentru câştigurile esenţiale oferite de activităţi organizate în echipă.
  4. M-aş distra cît se poate de mult, vezi şi consumatoarele de timp de la 1,2 şi 3, se ştie că prieteniile din liceu sunt cele mai durabile (da, da, da), iar la capitolul ăsta vacanţele trebuie să fie vârful, cât mai multe expediţii cu cortul prin munţii patriei, pe aci pe colo şi prin străinătăţuri, însă înainte de toate hai să ne cunoaştem ţara care e fabuloasă, în ciuda faptului că e locuită, tabloidizată, etc.
  5. Nu ştiu dacă neapărat mi-aş face blog direct într-a 9-a, însă cu siguranţă m-aş da cu barca prin reţelele de socializare, aş testa, aş cunoaşte cât mai multă lume şi aş citi mult, că ştiu al naibii ce greu e să-ţi faci timp după o vârstă, când ai de condus tot felul de maşinării (familie, firme, joburi, hobby-uri de om mare, alea alea…).

Cam astea ar fi sfaturile mele şi conform rugăminţii lui Gabriel dau şi eu leapşa mai departe stimabililor Feri Teglaş, Ioan Ivaşcu (că tot e Dom Profesor de liceu), Tibi Fărcaş, Marian Hurducaş (să aducem aerul proaspăt din Ţara Haţegului) şi oricine altcineva ar vrea să participe cu nişte sfaturi bune pentru liceeni.

Bune practici privind această leapşă:

  • scrie minim 3 lucruri pe care tu le-ai fi început din clasa a 9-a specificând şi cum anume te-ar fi ajutat
  • transmite leapşa mai departe la minim 3 prieteni, maxim 5
  • scrie astfel încât să generezi comentarii, vrem să pornim o discuţie constructivă
  • nu trebuie să scrii prea mult, însă nu trata leapşa superficial (un 400-500 de cuvinte e foarte bine)
  • preia şi regulamentul în articol ca să ştie lumea ce trebuie să facă
  • răspândeşte mesajul prin social media, însă fără a spama, vrem doar să ştie lumea de ea

Dacă ai preluat leapşa, te rog să laşi un link la comentarii, ca să te includ printre cei care au scris.

Tags : campanie Sfaturi pentru liceeni, ce as face daca as fi din nou in a 9-a, pasiuni

If you enjoyed this post, please consider to leave a comment or subscribe to the feed and get future articles delivered to your feed reader.

14 Comments

  • Rareș says:
    January 4, 2012 at 19:25

    Am adus caietul după ce-am transcris pe curat. http://pushthebutton.wordpress.com/2012/01/04/viata-o-lectie-fara-varsta/

    Reply
  • pariori profesionisti says:
    January 4, 2012 at 21:09

    Cu siguranta ne-am distra mai mult !

    Reply
  • Victor says:
    January 4, 2012 at 22:11

    Poate ai nimeri in C si ar trebui sa faci mate cu Lelijak !

    Reply
  • Dan Olteanu says:
    January 4, 2012 at 22:46

    Victor: asta ar fi nasol :)
    Mai lejereanu cu Barsan.

    Reply
  • raimonda says:
    January 5, 2012 at 09:39

    cred ca esti singurul om pe care il cunosc, care, intors in timp, si-ar propune ceea ce ti-ai propus tu la punctul 1…

    Reply
  • Dan Olteanu says:
    January 5, 2012 at 09:45

    Raimonda: aste e de bine sau de rău că nu-mi dau seama :) ?

    Reply
  • Rus Bianca says:
    January 5, 2012 at 16:24

    As da un an din viata mea sa mai fiu o data in clasa a 9-a

    Reply
  • Ioan Ivascu says:
    January 5, 2012 at 22:07

    Din comentarii, vad ca Info e la putere. Adica Liceul de Informatica din Cluj. :)

    Reply
  • Dan Olteanu says:
    January 5, 2012 at 22:29

    Ioan Ivascu: foarte perspicace esti Dom Profesor :)

    Reply
  • Ioan Ivascu says:
    January 6, 2012 at 10:11

    Am comis-o si eu aici: http://ioanivascu.ro/blog/cum-ar-fi-asta-sa-fiu-din-nou-in-clasa-9-a. Vacanta placuta!

    Reply
  • Paul-Sorin Tiţa says:
    January 6, 2012 at 15:35

    Iaca şi eu, am contribuit cu cât m-a dus capul ;) http://www.tita.ro/2012/01/leapsa-cand-aveam-vreo-15-ani

    Reply

Leave Comment

Click here to cancel reply.

Subscribe by RSS
Subscribe by Email:
Delivered by FeedBurner

OradeSport

Cinemateca TIFF

Urmăreşte-mă dacă ai curaj

Friend me on FacebookFollow me on TwitterJoin my network on LinkedInRSS Feed
Follow Me on Pinterest

Dan Olteanu pe Facebook

*

Search

Archives

  • May 2012
  • April 2012
  • March 2012
  • February 2012
  • January 2012
  • December 2011
  • November 2011
  • October 2011
  • September 2011
  • August 2011

Categories

  • Bine de ştiut
  • Chestii tovărăşeşti
  • Concursuri
  • De suflet
  • Fotbal la greu
  • Injecții
  • Ora de Sport
  • Oraşele Lumii
  • Proiecte / Campanii
  • Publicitate
  • Sport pe pâine
  • Stiridesport
  • Uncategorized
  • Ciripesc

Follow us on Twitter »

Histats.com

300 x 250

300×250

Aboneaza-te si tu

  • Arhiva

    • May 2012 (32)
    • April 2012 (47)
    • March 2012 (60)
    • February 2012 (49)
    • January 2012 (30)
    • December 2011 (54)
    • November 2011 (54)
    • October 2011 (41)
    • September 2011 (21)
    • August 2011 (15)

    Categorii

    • Bine de ştiut
    • Chestii tovărăşeşti
    • Concursuri
    • De suflet
    • Fotbal la greu
    • Injecții
    • Ora de Sport
    • Oraşele Lumii
    • Proiecte / Campanii
    • Publicitate
    • Sport pe pâine
    • Stiridesport
    • Uncategorized

    Comentarii recente

    • Marius Matache on Vasluiul joacă frumos. Porumboiu nu
    • cuibus on Vasluiul joacă frumos. Porumboiu nu
    • ovidiu blag on Liceenii joacă fotbal
    • O decizie proastă a managementului de la “U” | Tiberiu Fărcaş on O decizie absurdă la “U” Cluj
  • Blogroll

    • Adi Hadean
    • Bogdan Besliu
    • Bogdan Brânzaş
    • Ciulea.ro
    • Daniel Rus
    • Emilzice
    • Gaben.ro
    • Groparu
    • Hurducaş
    • Injineru
    • Ioan Ivascu
    • Kookool
    • Liviu Alexa
    • Marius Matache
    • Ovidiu Blag
    • Pagina de Sport
    • Tibi Farcaș
    • TVdece
    • Zolty Bogata

    Citesc

    • Alexandru Negrea
    • Arhi
    • Cabral
    • Chinez român
    • Cristina Bazavan
    • Kapra
    • Petreanu
    • Simona Tache
    Bloguri, Bloggeri si Cititori
© 2012 DanOlteanu.ro All rights reserved.

WP Premium Theme by Premium Wordpress Themes